SNITELE CU CEAPA

Ingrediente:

__________________________________________________________________

300-400 g carne de porc, vitel, vaca sau ovine, 300 g ceapa, 100 ml
untdelemn, 100 ml suc de rosii, 50-100 ml vin alb, o foaie de dafin,
piper, ienibahar, boia, sare, 2-3 catei de usturoi.
__________________________________________________________________

Mod de preparare:

__________________________________________________________________

Carnea se taie in snitele de 1 cm grosime care se bat putin cu ciocanul
de carne, ca sa se rupa fibrele din loc in loc (sa nu se stringa la
prajit).Intr-o cratita de 2 l, se pune untdelemnul care se infierbinta
un minut; se asaza snitelele, unul linga altul, cite incap odata si se
prajesc cite 2-3 minute pe fiecare parte, pina cind se rumenesc
putin.In untdelemnul ramas care nu trebuie sa fie deloc ars se pune,
imediat, ceapa taiata in felii subtiri si o lingurita rasa de sare,
fara sa lase nici un moment untdelemnul sa se arda.Se caleste la foc
mic, pina cind devine lucioasa, amestecind din cind in cind sa nu se
arda.Se adauga apoi sucul de rosii, vinul, foaia de dafin,
piperul,snitelele si apa cit sa cuprinda bine ceapa.Se lasa sa fiarba
la foc mic, acoperite, pina cind se moaie bine carnea, amestecindu-se
din cind in cind ca sa nu se arda ceapa, si adaugind cite putina apa,
cind sosul scade.Cind toate sint fierte, ceapa se moaie;se completeaza
cu apa cit sa cuprinda snitelele, potrivindu-se gustul cu sare, vin sau
zeama de lamiie si cu usturoi taiat marunt.Se serveste cu piure de
cartofi sau cu garnitura de orez si cu salate de cruditati sau cu
muraturi.
__________________________________________________________________

Popularity: 5% [?]